„Sănătate pentru sate” la Coveş, judeţul Sibiu

20/04/2021

Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social-Filantropic şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu au desfăşurat sâmbătă, 17 aprilie, o nouă activitate socio-medicală din cadrul Programului Naţional „Sănătate pentru Sate” al Patriarhiei Române. Mai mult cadre medicale au oferit consultaţii în cadrul unei caravane pentru un grup ţintă de 50 de persoane defavorizate şi vârstnice din localitatea Coveş, judeţul Sibiu, unde nu este acces la asistenţă medicală, neexistând în prezent nici un cabinet de medicină de familie sau dispensar.

„Cele 50 de persoane au beneficiat de consultaţii gratuite de medicină generală şi cardiologie, testarea şi verificarea parametrilor de glicemie şi hemoglobină,  iar la sfârşit au primit gratuit medicamentele prescrise pe reţetele din această activitate şi pachete cu alimente prin Proiectul eparhial Cămăruța milosteniei! Ne bucurăm că am reuşit ca în cei şase ani de existenţă (peste 40 de ediții) a acestui program în eparhia noastră, să oferim consultaţii gratuite, profilaxie dentară şi medicamente unui număr de aproximativ 3000 de persoane defavorizate, cu vârstă înaintată, din localităţi fără medic de familie”, a menţionat Marius Talmaţchi, inspector eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului şi coordonator al acestui program la nivel local.

Programul „Sănătate pentru sate” este implementat la nivel de eparhie începând cu anul 2015, după ce a fost preluat de la Patriarhia Ortodoxă Română, în urma încheierii unui parteneriat Stat-Biserică cu Ministerul Sănătăţii şi produce efecte sociale şi medicale pozitive în folosul comunităţii. De asemenea, are ca scop facilitarea asistenţei medicale persoanelor defavorizate (social, vârstă înaintată, statut de neasigurat în cadrul Sistemului CNAS, persoane cu dizabilităţi, persoane nedeplasabile, pacienţi cu boli cronice, cu nivel educaţional redus, etc.) din localităţile din mediul rural de pe raza Judeţelor Sibiu şi Braşov.

În activitatea de la Coveș a fost implicat alături de Serviciul ambulanțier al Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu și Firma SMD-Medical Services de la Mediaș, iar aparatura medicală și dipozitivele de testare aparțin asociației eparhiale.

Astfel, la solicitarea şi implicarea directă a preotului paroh, mai multe persoane au fost sprijinite material şi consultate.

„Derularea acestui program reprezintă o atenție deosebită, îndreptată spre persoanele din comunitatea noastră. Oameni de diferite vârste şi cu diferite probleme s-au bucurat că au beneficiat de consultații specializate și totodată de medicamente, pe baza rețetelor eliberate în urma controlului efectuat, precum şi de ajutoare materiale, constând în alimente. Îi suntem recunoscători Bunului  Dumnezeu și îi mulțumim  Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,  pentru binecuvântarea acordată, ca această acțiune să se deruleze în parohia noastră. De asemenea îi felicităm și le mulțumim foarte mult cadrelor medicale voluntare şi partenerilor, care au venit astăzi să aducă mângâiere tuturor celor care au beneficiat de consultaţii, Spitalului Orașului Agnita, și dnei director a Școlii GD Teuch Agnita!”, a  spus preotul paroh din Coveş, Andrei Iancu.

Activitatea a fost realizată în parteneriat cu:

-Farmaciile Apotheka, cu sprijinul cărora au fost oferite gratuit medicamentele din reţetele prescrise tuturor beneficiarilor prezenți de către medicii voluntari din această activitate, precum şi donarea unor produse de protecţie sanitară necesare (mănuşi, măşti, dezinfectanţi, etc);

-Spitalul Orăşenesc Agnita, prin asigurarea unor paturi mobile necesare pentru realizarea examinării pacienţilor cu electrocardiograf;

-Şcoala GD Teuch Agnita, prin oferirea unui spaţiu cu titlu gratuit pentru buna desfăşurare a acestei acţiuni;

De altfel, activitatea nu ar fi putut fi realizată fără sprijinul voluntarilor care au răspuns solicitării şi care au oferit consultaţii gratuite persoanelor defavorizate din localitatea menţionată anterior, după cum urmează:

Dr. Rezident Achim Andreea – Medicină Generală;

Dr. Rezident Puia Andreea – Cardiologie;

Asistent Medical Ogrean Paul Sebastian;

Asistent Medical Ogrean Alexandra;

Asistent Medical Butilă Liliana

Asistent Medical Veza Dana şi

Asistent Farmacist Damian Bianca.

„A trecut un an de când suntem în această pandemie, încercăm cu paşi mărunţi să ne adaptăm dar conştientizăm faptul că oamenii au nevoie de oameni iar sănătatea noastră, a tuturor, este cea mai importantă, astfel că  ne bucurăm de încă o ediţie a proiectului ,,Sănătate pentru sate” în localitatea Coveş, un sătuc de lângă Agnita. Noi toţi, voluntari, medici şi asistenţi împreună, cu ajutorul bunului Dumnezeu am reuşit să consultăm 50 de persoane de toate vârstele, cu precădere peste 65 de ani, populaţia cu risc în momentul de faţă. Se spune că dăruieşti puţin când dai din lucrurile tale, dar atunci când dai din tine însuţi dăruieşti cu adevărat”, a declarat dr. rezident  – Medicină Generală –  Andreea Achim.