În perioada 01.02-31.08.2011 Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu a implementat proiectul nr. RO-10-ORG-2-003 în cadrul Parteneriatului Privilegiat gestionat de SOS Satele Copiilor Danemarca, cu sprijinul financiar al Fundaţiilor Velux – componenta „Micro-granturi – Paşi către autonomie”.
Bugetul proiectului a fost în valoare de 6000 de euro.
În cadrul proiectului a fost amenajată şi dotată cu echipamente şi mobilier o sală de 70 mp, în care s-au desfăşurat cinci cursuri de formare pentru specialiştii care lucrează cu copii şi tineri vulnerabili (grupul ţintă din cadrul proiectului).
Numărul de participanţi, la cele 5 cursuri de formare organizate a fost de 139 persoane, de profesie asistenţi sociali, psihologi, cadre didactie, iniţiatori/coordonatori ai unor organizaţii de tineret, preoţi, studenti, etc.