Consultaţii oftalmologice şi ochelari pentru 100 de vârstnici din judeţul Sibiu în cadrul Campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”

09/10/2026

Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. În cadrul Campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească” seniorii au beneficiat gratuit de consultații oftalmologice, iar în urma acestora vor primi ochelari de vedere. Citeste in continuare … →

Lansare anunț achiziție servicii de formare și ateliere prin program de dezvoltare a competențelor relaționale dedicat cadrelor didactice  

19/07/2026

Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) anunță lansarea ofertei de achiziție a unui serviciu de consiliere profesională pentru cadre didactice din școlice gimanzaile cu scopul identificării de modalități concecrete de sprijin al elevului, prevenirii abandonului școlar, a mecanismelor de adaptare și cooperare.Context

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), prin Fundația HEKS/EPER Elveția, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Școlar Sibiu (IJSS) și Fundația Open Fields România, au lansat Faza a II-a a Proiectului „Prin educație spre locuri de muncă decente!”, cod 942.424. Proiectul are o durată de 3 ani școlari (2024-2027) și beneficiază de un buget oferit de Fundația HEKS/EPER Elveția. Proiectul se derulează în mai multe școli gimnaziale și licee tehnologice/școli pofesionale din județul Sibiu.

Obiectiv

Obiectivul final al proiectului urmărește ca tinerii proveniți din medii sociale dezavantajate/vulnerabile, incluzând comunitatea romă să aibă acces la locuri de muncă stabile și decente, să fie sprijiniți în continuarea școlii, recuperarea materiei școlare și meditații. Până la încheiere, este vizat un grup țintă de 1.000 de persoane. Elevii beneficiază de ore de consiliere individuală, cât și de grup, de activități de educație remedială care includ toți elevii unei clase, iar profesorii meditatori vor fi prezenți săptămânal în sprijinul lor. Părinții sau tutorii elevilor sunt introduși în proiect în activitățile de consiliere-mediere. Proiectul „pune la încercare” abilitatea sistemului educațional și a pieței muncii de a păstra și de a valoriza acești tineri și își propune sustenabilitatea activităților enumerate și pe viitor, prin cooperarea și conectarea oamenilor între ei în interesul copiilor și tinerilor. Sunt deziderate importante ale acestui demers eduacțional, care urmărește să stabilească, să consolideze și să susțină fundamentul relațional dintre cei implicați, să dea dovadă de dragoste creștină și să împlinească și o misiunea mântuitoare, ținând seama că în societatea contemporană numeroși tineri și familiile lor se confruntă cu probleme sufletești delicate și chiar cu traume.

Aspecte urmărite în cadrul serviciului solicitat:

 Sesiunile de formare/consiliere, atelierele și prezentările vor fi organizate și coordonate de personal specializat profesionist;

  • Numărul și periodicitatea sesiunilor programului vor fi stabilite de comun accord odată cu semnarea unui contract între părți și vor ține seama de numărul celor înscriși și de participativitate, orar, ritm și nevoi specifice cadrelor didactice
  • Programul va fi hibrid, incluzând atât întâlniri la sediul școlilor, întrevederi on-line, cât și E-learning;
  • Să asigure materiale imprimante și în format digital necesare pntru realizarea sesiunilor
  • Să realizeze materialele de promovare pentru întregul program ;
  • Să asigure indicații de înregistrare într-o platformă on-line de sprjin a programului.

Livrabile: sesiuni de formare și ateliere de grup/individuale, inclusiv platformă on-line cu materiale informative și de suport E-learning etc.

Durată: Serviciile vor fi prestate în intervalul 1 noiembrie 2026 – 31 decembrie 2026

Buget: 7.500 lei

Criterii de selecție: Prețul, caracterul inovativ, flexibiliatea programului, respectarea termenelor scurte și uneoriimprevizibile impuse de orarul școlar, a cerințelor și principiilor creștine ale AFOS în raport cu fenomenul social din tematica proiectului, experiența și profesionalismul ofertantului

Termenul maxim de realizare:

  • compoziție și prezentare platformă și resurse materiale sau informative luna octombrie 2026;
  • sesiuni de informare și formare octombrie 2026-decembrie 2026;

Contact: biroul_social_aors@yahoo.com; pers. de contact: Pr. dr. Adrian Roman – coordonator proiect

ATELIERE TEMATICE DE VARĂ PENTRU ELEVI ȘI PĂRINȚI

22/06/2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER Elveția și Inspectoratul Județean Școlar Sibiu (IJSS), a organizat în această perioadă de sfarșit de an școalr mai multe ateliere tematice, educaționale în cadrul Proiectul „Prin educație spre locuri de muncă decente!”, cod 942.424 (faza II-2024-2027). Aceste activități care includ servicii de consiliere psihologică și de orientare școlară se desfășoară în școlile gimnaziale din localitățile Cristian, Orlat, Gura Râului, Rășinari și Săcel, precum și în șase licee tehnologice/școli pofesionale sibiene Citeste in continuare … →

Programul „Sănătate pentru Sate” a ajuns la Netuș: consultații stomatologice și activități de profilaxie dentară pentru copiii din comunitate

17/06/2026

 Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național „Sănătate pentru Sate”, inițiat de Patriarhia Română și implementat la nivelul Arhiepiscopiei Sibiului începând cu anul 2016.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, acțiunea a fost dedicată celor 50 de elevi ai școlii primare din localitatea Netuş, judeţul Sibiu, și a avut ca obiectiv principal promovarea sănătății orale și prevenirea afecțiunilor dentare încă din copilărie. În cadrul activității, copiii au participat la o ședință de profilaxie dentară și au beneficiat de consultații stomatologice gratuite susținute de doamna doctor Natalia Giușcă, medic dentist și în cadrul Cabinetului  stomatologic AFOS. Citeste in continuare … →

LANSARE ANUNȚ ACHIZIȚIE SERVICII DE CONSILIERE PRIN PROGRAM DE DEZVOLTARE A COMPETENȚELOR RELAȚIONALE DEDICAT CADRELOR DIDACTICE

16/06/2026

Lansare anunț achiziție servicii de consiliere prin program de dezvoltare a competențelor relaționale dedicat cadrelor didactice

 Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) anunță lansarea ofertei de achiziție a unui serviciu de consiliere profesională pentru cadre didactice cu scopul prevenirii abandonului școlar.

 Context

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), prin Fundația HEKS/EPER Elveția, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Școlar Sibiu (IJSS) și Fundația Open Fields România, au lansat Faza a II-a a Proiectului „Prin educație spre locuri de muncă decente!”, cod 942.424. Proiectul are o durată de 3 ani școlari (2024-2027) și beneficiază de un buget oferit de Fundația HEKS/EPER Elveția. Proiectul se derulează în mai multe școli gimnaziale și licee tehnologice/școli pofesionale din județul Sibiu.

Obiectiv

 Obiectivul final al proiectului urmărește ca tinerii proveniți din medii sociale dezavantajate/vulnerabile, incluzând comunitatea romă să aibă acces la locuri de muncă stabile și decente, să fie sprijiniți în continuarea școlii, recuperarea materiei școlare și meditații. Până la încheiere, este vizat un grup țintă de 1.000 de persoane. Elevii beneficiază de ore de consiliere individuală, cât și de grup, de activități de educație remedială care includ toți elevii unei clase, iar profesorii meditatori vor fi prezenți săptămânal în sprijinul lor. Părinții sau tutorii elevilor sunt introduși în proiect în activitățile de consiliere-mediere. Proiectul „pune la încercare” abilitatea sistemului educațional și a pieței muncii de a păstra și de a valoriza acești tineri și își propune sustenabilitatea activităților enumerate și pe viitor, prin cooperarea și conectarea oamenilor între ei în interesul copiilor și tinerilor. Sunt deziderate importante ale acestui demers eduacțional, care urmărește să stabilească, să consolideze și să susțină fundamentul relațional dintre cei implicați, să dea dovadă de dragoste creștină și să împlinească și o misiunea mântuitoare, ținând seama că în societatea contemporană numeroși tineri și familiile lor se confruntă cu probleme sufletești delicate și chiar cu traume.

Aspecte urmărite în cadrul serviciului solicitat:

  • Sesiunile de formare/consiliere, atelierele și prezentările vor fi organizate și coordonate de personal specializat profesionist;
  • Numărul și periodicitatea sesiunilor programului vor fi stabilite de comun accord odată cu semnarea unui contract între părți și vor ține seama de numărul celor înscriși și de participativitate și vor fi raportate la costurile stabilite în funcție de numărul, durata și conținutul sau tipul întâlnirilor
  • Programul va fi hibrid, incluzând atât întâlniri la sediul școlilor, întrevederi on-line cât și E-learning;
  • Să asigure materiale imprimante și în format digital necesare pntru realizarea sesiunilor
  • Să realizeze materialele de promovare pentru întregul program ;
  • Să asigure indicații de înregistrare într-o platformă on-line de sprjin a programului.

Livrabile: Platformă on-line, materiale informative și de suport E-learning etc.

Durată: Serviciile vor fi prestate în intervalul 1 noiembrie 2026 – 1 iunie 2027

Buget: 25.000 lei

Criterii de selecție: Prețul, caracterul inovativ, respectarea termenelor scurte și uneoriimprevizibile impuse de orarul școlar, a cerințelor și principiilor creștine ale AFOS în raport cu fenomenul social din tematica proiectului, experiența și profesionalismul ofertantului

Termenul maxim de realizare:

  • compoziție și prezentare platformă și resurse materiale sau informative luna octombrie 2026;
  • sesiuni de informare și formare octombrie 2026-mai 2027;

Contact: biroul_social_aors@yahoo.com; pers. de contact: Pr. dr. Adrian Roman – coordonator proiect

Noi vizite și excursii tematice organizate de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu

19/05/2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), prin Fundația HEKS/EPER Elveția, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Școlar Sibiu (IJțieSS) a organizat în ultima temă pentru copii. Școlile Gimnaziale din Cristian, Săliște, Orlat, Gura Raului, dar și de la Liceele sibiene Agricol și Cibinium. Citeste in continuare … →

Sprijin comunitar pentru mame și nou-născuți în Maternitatea din Sibiu

24/03/2026

Cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul Social și AFOS, au desfășurat luni, 23 martie, o acțiune de sprijin destinată mamelor internate în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, oferind produse esențiale pentru îngrijirea nou-născuților și sprijin informațional într-o perioadă importantă de adaptare pentru familii.

Acțiunea a fost realizată cu participarea doamnei Gabriela Răduleț, consilier social în cadrul eparhiei, alături de inspectorii eparhiali pr. Adrian Roman (președinte AFOS) și Marius Tălmațchi, în parteneriat cu unități de învățământ din Sibiu: Liceul de Industrie Alimentară „Terezianum”, Colegiul Economic „George Barițiu” și Liceul Teoretic „Avram Iancu”.

Mamele au beneficiat de pachete care conțin produse de bază necesare îngrijirii nou-născuților, precum articole de igienă și îmbrăcăminte. Intervenția a avut ca scop susținerea nevoilor imediate și facilitarea accesului la resurse utile în perioada postnatală.

Activitatea s-a desfășurat cu respectarea principiilor de confidențialitate, demnitate și non-discriminare, fiind centrată pe nevoile individuale ale beneficiarilor.

Colaborare între instituţii

Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul cadrelor didactice și al elevilor din unitățile de învățământ partenere, evidențiind importanța colaborării între instituțiile sociale, educaționale și comunitate în dezvoltarea unor inițiative de sprijin eficiente.

Impărtășind bucurie la Căminul pentru vârstnici „Sfânta Muceniță Irina” a filialei AFOS din Valea Aurie

09/03/2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Sectorul Social al Arhiepiscopiei Sibiului a vizitat luni, 9 martie, Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Muceniță Irina”, situat în cartierul Valea Aurie din Municipiul Sibiu. Activitatea a avut loc sărbătorii Zilei Internaționale a Femeii, cu scopul de oferi un moment de bucurie și de apreciere seniorilor care își petrec anii senectuţii în aşezământul sibian.

Din partea Arhiepiscopiei Sibiului au participat la activitate doamna Gabriela Răduleț, consilier social eparhial, alături de inspectorii eparhiali pr. dr. Adrian Roman (președinte AFOS) și Marius Talmațchi. Vizita a fost una încărcată de emoție și de căldură sufletească, fiind un prilej de întâlnire și dialog cu beneficiarii centrului, dar și de transmitere a unui mesaj de prețuire și respect față de persoanele vârstnice.

Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu AFOS și cu Liceul de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu, instituții care sprijină constant inițiativele sociale și filantropice dedicate comunității. În cadrul întâlnirii, beneficiarii centrului au primit din partea delegației flori, mărțișoare și produse de patiserie, oferite ca semn al prețuirii și al grijii față de cei care, prin experiența lor de viață, reprezintă o parte importantă a memoriei și identității comunității.

Gestul simbolic al oferirii florilor și mărțișoarelor a fost menit să marcheze frumusețea începutului de primăvară și să aducă un strop de bucurie în sufletele celor prezenți, în special ale doamnelor beneficiare ale centrului. Produsele de patiserie oferite cu acest prilej au fost pregătite cu sprijinul partenerilor educaționali, contribuind astfel la crearea unei atmosfere festive și primitoare.

Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Muceniță Irina” reprezintă un proiect filantropic important al comunității locale, inițiat de Asociația „Sfântul Nicolae”, condusă de pr. Simion Săsăujan. De-a lungul timpului, acest centru a oferit sprijin și îngrijire persoanelor vârstnice care au nevoie de asistență și suport în viața de zi cu zi. În prezent, Asociația „Sfântul Nicolae” funcționează ca filială a Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu, continuând să desfășoare activități sociale și filantropice în beneficiul celor aflați în dificultate.