Consultații medicale gratuite oferite prin programul „Sănătate pentru sate”

29/06/2022

Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul Social-filantropic și AFOS (Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu) a desfășurat sâmbătă, 25 iunie 2022 o nouă activitate care se încadrează în Programul Național ”Sănătate pentru sate” al Patriarhiei Române. Cu această ocazie, mai multe cadre medicale voluntare au oferit cu titlu gratuit consultații unui număr de aproximativ 60 de persoane vârstnice defavorizate din localitatea Armeni, județul Sibiu. La această activitate persoanele au beneficiat de următoarele specializări medicale: Radiologie, Cardiologie, Medicină Interne, Oftalmologie, Hematologie și Medicină Generală, iar printre medicii voluntari se numără: Dr. Conf. Univ. habil. Grosu Florin (Radiologie și Ecografie), Dr. Corcheș Andreea (Radiologie și Ecografie), Dr. Epure Andrei (Radiologie și Ecografie), Dr. Filip Andrei (Cardiologie), Dr. Nistor Adrian (Cardiologie), Dr. Bodea Pârvu (Oftalmologie), Dr. Bolta Florina (Medicină Internă), Dr. Achim Andreea (Medicină Generală), Dr. Ionescu Laura, și asistenții medicali Lupea Dana și Paul Sebastian Ogrean.

Activitatea a fost realizată de altfel cu sprijinul Serviciilor ambulanțiere al AFOS (Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu) și al SMD Mediaș și farmaciile Apotheka, care au oferit medicamentele prescrise în cadrul consultațiilor oferite, precum și produsele sanitare (mănuși, măști, dezinfectanți). Aparatura medicală și dispozitivele de testare au fost puse la dispoziție de către AFOS, iar Ecograful mobil Versana Active, produs de General Electric oferit pentru această acțiune de Medist Imaging & POC SRL. Pe lângă consultațiile medicale, persoanele beneficiare au primit din partea eparhiei și câte un pachet cu alimente.

”În cadrul acestui program, implementat începând cu anul 2016 în Arhiepiscopia Sibiului, am reușit să derulăm peste 50 de activități pentru un număr aproximativ de 3600 de persoane care nu au acces la asistență medical în localitatea în care aceștia domiciliază sau care nu sunt asigurate CNAS. Până în prezent au fost oferite cu titlu gratuit consultații medicale din următoarele specializări: Cardiologie, Radiologie, Stomatologie, Pediatrie, Oftalmologie, Medicină Interne, Medicină Generală, Hematologie, Dermatologie, Optometrie, Ecografie, Ortopedie, O.R.L., Chirurgie O.M.F. și Psihologie”,  a spus Marius Talmațchi, inspector eparhial în cadrul Sectorului Social-filantropic.

Acest Program are ca scop organizarea de activități medicale cu caracter umanitar, având drept beneficiari persoanele defavorizate (în risc social, cu vârstă înaintată, statut de neasigurat al CNAS, persoane cu dizabilități, persoane nedeplasabile, pacienți cu boli cronice, familii în dificultate, persoane cu venituri scăzute sau fără venituri etc.) provenite din localitățile din mediul rural din județele Sibiu și Brașov.

Programul ”Sănătate pentru sate” își propune să urmărească și creșterea gradului de conștientizare și implicare în acțiuni de prevenire, responsabilizare și combatere a practicilor care dăunează sănătății.

”Mulțumim din toată inima Mitropoliei Ardealului și medicilor voluntari pentru sprijinul acordat locuitorilor satului Armeni prin organizarea acestei acțiuni care a oferit  servicii medicale la care aceștia nu aveau acces. În plus, toți cei care au beneficiat de consultații gratuite au primit și produse alimentare din partea Arhiepiscopiei Sibiului”, a declarat Preotul Paroh Angelo George Ionescu.