Programul „Sănătate pentru sate” continuă pe Valea Hârtibaciului

02/04/2016

Reprezentanții Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și voluntari din cadrul Organizației Studenților Dentiști din Sibiu au mers în grădinițele și școlile din cinci sate de pe Valea Hârtibaciului pentru a-i învăța pe școlari și preșcolari cum să aibă grijă de dantura lor.

Activitatea a făcut parte din Campania „Sănătate pentru sate”, iar beneficiarii au fost 350 de copii din satele Iacobeni, Netuș, Stejăriș, Noiștat și Movile. Copiii provin în mare parte din rândul familiilor cu probleme materiale și au aflat mai multe despre importanța igienei orale și a vizitei la stomatolog.

„Pentru copiii din aceste localități este foarte important să cunoască aceste lucruri, deoarece în această zonă nu există medic stomatolog. Mulțumim studenților care au venit împreună cu noi și ne-au ajutat să punem pe picioare această activitate de prevenție”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Tiberiu Kiss.

Daruri pentru copii

Copiii au vizionat și un desen animat despre igiena orală prin care au înțeles mai bine cum să se spele corect pe dinți și ce pericole îi așteaptă dacă nu respectă aceste reguli.

„Am dorit să le arătăm copiilor cât de importantă este igiena orală. Le-am arătat tehnicile corecte de periaj dentar și le-am spus că este foarte important ca fiecare să aibă propria periuță de dinți acasă și de aceea, cu ajutorul unor sponsori le-am adus niște pastă de dinți și niște periuțe”, ne-a spus președinta Organizației Studenților Dentiști, Mihaela Iuga.

Pe lângă pachetele cu produse de igienă orală, cei mici au primit la final fructe și dulciuri.