AJUTĂ UN BĂTRÂN SĂ ZÂMBEASĂ!

14/12/2023

Anunțăm cu bucurie reușita Campaniei de strângere de fonduri ”Ajută un bătrân să zâmbeasca” a Federatiei Filantropia, din care face parte si AFOS (Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu) a Arhiepiscopiei Sibiului, de a avea un numar SMS scurt pentru donații!

În acest sens, avem marea rugăminte către fiecare dintre Dumnevoastră sa ne sprijiniți prin donații si distribuirea Bannerului (posterele foto-digitale de mai jos) aferent Campaniei la STAREA DE WHATSAPP sau pe paginile de Facebook sau unde mai considerati fiecare relevant pentru a ajunge la cât mai multe persoane.

Federația Filantropia este organizație non-guvernamentală, înființată în anul 2008, în cadrul Sectorul Social-filantropic al Patriarhiei Române, sub umbrela căreia se află 24 de asociații și fundații, dintre cele mai active în domeniul social, care conlucrează în sprijinirea Bisericii, în lucrarea ei social-filantropică, pentru oameni și comunitățile lor, în spiritul învățăturii creștine. De la înființare și până în prezent, Federația Filantropia la nivel central a implementat peste 22 de proiecte de amploare, finanțate din fonduri europene, dintre care 10 proiecte adresate persoanelor vârstnice vulnerabile.

Federația Filantropia prin Campania “Ajută un bătrân să zâmbească!” își propune să sprijine 1000 de persoane vârstnice vulnerabile din mediul rural, prin oferirea de suport pentru prevenirea marginalizării sociale și integrării comunitare, prin achiziționarea de tratamente medicale, de combustibil pentru încălzirea locuințelor (lemn, cărbune), de produse alimentare de bază și acces la servicii sociale și medicale. Sub motto-ul Dăruim DRAGOSTE celor care ne-au dăruit VIAȚĂ! ne propunem să atragem în campania noastră donatori, persoane fizice și juridice, din mediul rural și urban, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor vulnerabili din mediul rural sprijiniți și să consolideze sentimentul de valoare personală și demnitate umană al acestora.

Cu prilejul Concertului de colinde tradiționale Imbucură-te om bun! al OTS (Organizația Tinerilor din Sibiu) de la sala Thalia din Sibiu, de marti seara, 12 decembrie, campania a fost lansată oficial și în mijlocul comunității sibiene care a  răspuns pozitiv chemării de a se alătura acestei ample mobilizări de a fi aproape și de a-i ajuta pe bunicile si bunicii noștri.

Evenimentul care a avut loc cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Părinte Laurențiua Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a mărturist credința creștină  si valorile traționale ale neamului nostru. Cultura strămoșilor și moșilor noștri se traduce în prezent prin cinstirea celor moștenite de la cei mai vechi și primite prin părinții și bunicii noștri. Cinstirea, conservarea și trăirea culturii și spiritualității se împletește în Biserică cu grija și ocrotirea celor vârstnici.

Mulțumim tuturor celor implicați! Aducem mulțumiri Consiliului Județean Sibiu și sponsorilor

care au sprijinit efortul și entuziasmului tinerilor alături de interpretul de muzică folclorică Sebastian Stan și de prietenii din comunitățile parohiale sau monastatice, conducerii Filarmonicii de Stat Sibiu, publicului numeros și încântat de darul colindului.

😇Donează la 8864 folosind cuvântul DARUIESTE

Vă mulțumim!

https://www.facebook.com/FederatiaFilantropia/https://federatia-filantropia.ro/contact

www.filantropiaortodoxasibiu.ro